M-am întrebat de multe ori de ce facem lucrurile pe care le facem. De ce uneori ne trezim cu chef să facem ceva și alteori nu avem energie nici să ne ridicăm de pe canapea? De ce ne este foame chiar dacă am mâncat acum câteva ore? De ce o melodie ne poate schimba instantaneu starea de spirit? De ce ne simțim bine după ce facem sport, de ce ne îndrăgostim, de ce ne speriem, de ce ne este somn și de ce uneori putem sta ore întregi făcând ceva care nici măcar nu ne face bine?
Răspunsul nu este unul singur și, cu siguranță, nu este „dopamina”. În ultimii ani am ajuns să folosim foarte des cuvinte precum dopamină, serotonină, cortizol sau oxitocină, de parcă fiecare ar avea o singură funcție. Dopamina este „hormonul plăcerii”, serotonina este „hormonul fericirii”, cortizolul este „hormonul stresului”, iar oxitocina este „hormonul iubirii”. Sună simplu și memorabil, doar că organismul nostru nu este deloc simplu.
De fapt, unele dintre aceste substanțe nici măcar nu sunt hormoni în sensul strict al cuvântului. Dopamina și serotonina sunt în principal neurotransmițători, în timp ce cortizolul este un hormon, iar adrenalina poate acționa atât ca hormon, cât și ca neurotransmițător. Există și substanțe care participă la mai multe sisteme în același timp. Când începem să ne uităm mai atent, descoperim că ceea ce simțim în fiecare zi este rezultatul unei conversații permanente între creier, sistemul nervos, hormoni, organe și mediul în care trăim.
Și cred că tocmai asta este partea interesantă. În loc să încercăm să găsim molecula responsabilă pentru fiecare emoție, putem să ne uităm puțin mai atent la această conversație și să vedem ce se întâmplă în interiorul nostru atunci când mâncăm, alergăm, ne îndrăgostim, ne speriem, învățăm sau pur și simplu stăm pe telefon.
Dopamina: nu este doar despre plăcere
Dacă ar trebui să aleg o singură substanță despre care internetul a creat cea mai mare confuzie, probabil că ar fi dopamina. Am auzit de nenumărate ori că anumite lucruri „îți dau dopamină”: mâncarea, sexul, jocurile, social media, pornografia, sportul, muzica, succesul. De aici apare și ideea că trebuie să facem un „dopamine detox”, ca și cum am avea un rezervor pe care îl golim și pe care trebuie apoi să îl umplem din nou.
Realitatea este mult mai interesantă.
Dopamina este un neurotransmițător implicat în motivație, învățare, mișcare, atenție și procesarea recompenselor. Unul dintre rolurile ei importante este să ne ajute să învățăm ce lucruri sunt relevante și merită urmărite. Nu este pur și simplu substanța care ne face să ne simțim bine, ci are un rol important în ceea ce am putea descrie mai degrabă prin „vreau asta”, „merită să încerc”, „mai vreau o dată” sau „ține minte că lucrul acesta este important”.
Gândește-te la mâncare. Dacă mănânci ceva foarte bun, experiența nu se termină atunci când înghiți ultima îmbucătură. Data viitoare când vezi acel aliment, mirosul sau imaginea lui poate să-ți trezească dorința înainte să-l consumi. Creierul a învățat că acolo există o recompensă și începe să te motiveze să o cauți.
Același principiu poate apărea în lucruri foarte diferite. Un mesaj de la cineva de care îți place, o notificare, o victorie într-un joc, o reușită la muncă, o partidă câștigată la șah sau un videoclip care apare exact când ai nevoie de ceva interesant pot deveni stimuli care ne fac să vrem să repetăm experiența.
Dopamina nu este dușmanul nostru. Din contră, fără sistemele dopaminergice nu am avea motivația normală de a căuta hrană, de a învăța, de a explora sau de a ne urmări obiectivele. Întrebarea interesantă este ce învățăm să căutăm și cât de ușor ne este să obținem recompensa.
Serotonina și povestea cu „hormonul fericirii”
Serotonina este probabil al doilea nume pe care îl întâlnim cel mai des atunci când vorbim despre chimia stării de bine. Internetul a transformat-o în „hormonul fericirii”, dar această descriere spune foarte puțin despre ceea ce face de fapt.
Serotonina este un neurotransmițător cu roluri multiple și este implicată în reglarea dispoziției, somnului, apetitului, comportamentului și procesării emoționale, printre multe alte funcții. Un lucru care mi s-a părut surprinzător atunci când am început să citesc despre ea este că cea mai mare parte a serotoninei din organism se găsește în tractul gastrointestinal, nu în creier.
Asta este o idee pe care o uităm foarte ușor: creierul nostru nu funcționează separat de restul corpului. Ceea ce mâncăm, cât dormim, cât ne mișcăm și modul în care funcționează organismul nostru sunt conectate cu ceea ce se întâmplă la nivelul creierului.
Și aici trebuie să fim atenți la afirmațiile de tipul „crește serotonina și vei fi fericit”. Nu există o singură substanță responsabilă pentru fericire. Starea noastră de spirit este rezultatul interacțiunii dintre foarte multe sisteme biologice și psihologice.
Oxitocina: de ce ne apropiem de alți oameni?
Oxitocina mi se pare una dintre cele mai interesante molecule tocmai pentru că ne duce într-o zonă în care biologia începe să se întâlnească cu relațiile dintre oameni. Este implicată în comportamentul social, atașament, reproducere, naștere și alăptare și participă la modul în care formăm și menținem anumite legături sociale.
De aici și porecla de „hormon al iubirii”.
Dar și aici realitatea este mai complicată. Nu există o moleculă care să intre în corp și să spună „acum ești îndrăgostit”. Oxitocina este doar una dintre componentele unui sistem foarte complex care stă la baza comportamentului social.
O îmbrățișare, apropierea de o persoană iubită, contactul fizic, interacțiunea cu un copil sau cu un animal de companie și experiențele sexuale pot implica sisteme în care oxitocina joacă un rol. Este fascinant să te gândești că lucruri pe care noi le percepem pur și simplu ca fiind „emoții” au în spate o întreagă infrastructură biologică.
Cortizolul: stresul nu este dușmanul
Cortizolul are o reputație proastă. Este „hormonul stresului” și, din cauza acestui nume, am ajuns uneori să vorbim despre el de parcă ar fi ceva ce trebuie eliminat.
Dar cortizolul este absolut necesar.
Este implicat în reglarea metabolismului, răspunsul la stres și ritmul circadian, iar nivelurile lui urmează în mod normal un anumit ritm pe parcursul zilei. Dimineața, de exemplu, cortizolul contribuie la procesul prin care organismul trece din starea de somn în cea de veghe.
Problema apare atunci când sistemele de stres sunt activate prea mult, prea des sau în contexte în care organismul nu mai reușește să revină corespunzător la starea de repaus.
Imaginează-ți că ești pe stradă și o mașină vine direct spre tine. Într-o asemenea situație, organismul nu vrea să stea să analizeze filozofic ce se întâmplă. Vrea să reacționeze. Sistemele de stres cresc vigilența, mobilizează energie și pregătesc corpul pentru acțiune.
Este un mecanism extraordinar atunci când ai nevoie de el. Devine o problemă atunci când ajungem să trăim într-o stare de alertă aproape permanentă.
Adrenalina și noradrenalina: momentul în care corpul spune „acum”
Adrenalina este probabil una dintre cele mai ușor de recunoscut senzații corporale. Te sperii și, aproape instantaneu, îți simți inima bătând mai tare. Respirația se schimbă, atenția se concentrează și corpul devine pregătit să reacționeze.
Este răspunsul de tip „fight or flight”, luptă sau fugi.
Noradrenalina este strâns legată de acest sistem și are un rol important în atenție, vigilență și răspunsul la stres. Practic, corpul nostru are mecanisme foarte sofisticate prin care poate trece de la starea de liniște la o stare în care fiecare simț este orientat către ceea ce se întâmplă în jur.
Este ușor să ne imaginăm că astfel de sisteme apar doar în situații extreme, dar ele fac parte din viața noastră de zi cu zi. O prezentare importantă, o competiție, o conversație dificilă, o sperietură sau chiar o situație în care urmează să facem ceva care ne scoate din zona de confort pot activa aceste mecanisme.
Endorfinele: de ce putem ajunge să ne simțim bine după ce ne doare?
Aici lucrurile devin puțin contraintuitive.
Facem sport. Ne doare. Respirăm greu. Mușchii ard și vrem să terminăm. Și totuși, după ce terminăm, uneori ne simțim mai bine decât înainte.
Endorfinele fac parte din sistemul opioid produs de propriul nostru organism și participă la modularea durerii. Ele nu sunt singurele responsabile pentru starea de bine asociată exercițiului, dar reprezintă una dintre piesele importante ale acestui puzzle.
Ceea ce numim „runner’s high” este probabil rezultatul interacțiunii mai multor sisteme, inclusiv opioide endogene și endocannabinoizi. Cu alte cuvinte, corpul nostru are propriile mecanisme prin care poate face efortul și durerea mai ușor de tolerat.
Și asta mi se pare una dintre cele mai interesante contradicții ale corpului uman: uneori trebuie să trecem printr-un anumit disconfort pentru a ajunge să ne simțim mai bine.
Endocannabinoizii: avem propriul nostru sistem „cannabis-like”
Da, avem un sistem endocannabinoid propriu. Organismul produce molecule precum anandamida și 2-AG, care participă la reglarea unor procese precum durerea, apetitul, stresul, memoria, dispoziția și recompensa.
Numele poate suna ciudat, dar sistemul este perfect natural. Nu trebuie să consumi nimic pentru ca el să existe.
Și, din nou, sportul este un exemplu interesant. Cercetările sugerează că exercițiul poate activa sistemul endocannabinoid, iar acesta poate contribui la senzația de bine și la reducerea percepției durerii după efort.
Asta schimbă puțin modul în care putem privi sportul. Nu este doar o metodă de a consuma calorii. Corpul răspunde la mișcare printr-o serie întreagă de procese chimice și neurologice care pot influența inclusiv felul în care ne simțim.
Grelina și leptina: cine decide când ne este foame?
Foamea este un alt exemplu bun pentru cât de complicat este organismul nostru.
Grelina este unul dintre hormonii implicați în senzația de foame și este produsă în principal în stomac. Când nivelurile ei cresc, crește și tendința de a căuta mâncare.
Leptina funcționează într-un sistem diferit și este produsă în principal de țesutul adipos. Ea transmite creierului informații despre disponibilitatea energetică a organismului și participă la reglarea apetitului și a echilibrului energetic.
De aici începem să înțelegem de ce foamea nu poate fi redusă întotdeauna la „nu ai suficientă voință”. Există semnale biologice reale care influențează cât de foame ne este, cât de sătui ne simțim și cât de mult ne dorim anumite alimente.
Peste toate acestea vine și sistemul de recompensă. Un lucru este să fii sătul și alt lucru este să vezi o pizza care miroase extraordinar și să simți că mai ai loc pentru o felie.
Corpul nostru poate spune „sunt suficient de hrănit”, în timp ce sistemul de recompensă poate spune „dar asta ar fi foarte bun”.
Insulina: cum transformăm mâncarea în energie
Insulina este un hormon produs de pancreas și are un rol esențial în reglarea glucozei din sânge și în modul în care organismul utilizează și stochează energia.
După ce mâncăm, nivelul glucozei din sânge se modifică, iar organismul răspunde printr-o serie de mecanisme hormonale și metabolice. Insulina ajută celulele să utilizeze glucoza și participă la procesele prin care energia este stocată.
Este încă un exemplu în care corpul nu este doar o simplă ecuație. Caloriile contează, dar felul în care organismul gestionează energia este influențat de hormoni, metabolism, somn, activitate fizică și multe alte lucruri.
Melatonina: de ce ne este somn?
Melatonina este unul dintre principalii hormoni implicați în reglarea ritmului circadian. Este produsă în principal de glanda pineală, iar secreția ei este influențată puternic de ciclul lumină-întuneric.
Când se întunecă, organismul începe să primească semnale că se apropie noaptea. Melatonina nu este pur și simplu un buton de „sleep”, ci participă la sincronizarea organismului cu ciclul zi-noapte.
Aici stilul nostru modern de viață devine foarte interesant. Putem avea lumină artificială până târziu, putem sta cu telefonul în față în pat, putem lucra până noaptea și putem continua să primim informație și stimulare fără să existe un moment natural în care ziua să se termine.
Corpul nostru știe că este noapte, dar noi îi oferim în continuare senzația că trebuie să fim activi.
Testosteronul, estrogenul și progesteronul
Când auzim testosteron, ne gândim probabil imediat la mușchi, forță și masculinitate. Când auzim estrogen, ne gândim la femei și la reproducere. Dar și aici lucrurile sunt mult mai complexe.
Testosteronul este important atât la bărbați, cât și la femei și este implicat în masa musculară, densitatea osoasă, producția de spermă, libidou și multe alte procese. Estrogenii au roluri importante în sistemul reproducător, dar și în oase, sistemul cardiovascular, creier și metabolism. Progesteronul este important în ciclul reproductiv și în sarcină.
Niciunul dintre acești hormoni nu este exclusiv „hormon masculin” sau „hormon feminin”. Corpul uman folosește aceleași tipuri de molecule în proporții și contexte diferite.
Deci cine ne controlează?
După ce începi să pui toate aceste lucruri cap la cap, apare o concluzie destul de interesantă: nu există un singur șef care controlează totul.
Nu este dopamina.
Nu este serotonina.
Nu este cortizolul.
Nu este testosteronul.
Și nu este nici creierul separat de corp.
Totul funcționează împreună.
Când ne este foame, nu este doar stomacul. Când ne îndrăgostim, nu este doar creierul. Când ne speriem, nu este doar adrenalina. Când alergăm și ne simțim bine după, nu sunt doar endorfinele. Când nu putem dormi, nu este doar melatonina.
Este o rețea enormă de semnale care se influențează reciproc.
Ne mișcăm, mâncăm, căutăm hrană, interacționăm, ne odihnim, învățăm, ne confruntăm cu dificultăți, ne recuperăm, iubim, ne jucăm, ne speriem, ne liniștim și repetăm. Iar corpul nostru răspunde permanent la toate aceste experiențe.
Poate că de aici ar trebui să înceapă discuția despre „optimizare”. Nu cu ideea că trebuie să ne creștem artificial dopamina, testosteronul sau serotonina până la maximum, ci cu întrebarea dacă stilul nostru de viață oferă corpului condițiile de care are nevoie pentru a-și regla singur aceste sisteme.
Nu avem nevoie să eliminăm stresul. Avem nevoie și de stres, altfel nu am putea reacționa la pericol și nu am putea face multe dintre lucrurile importante din viață. Nu avem nevoie să eliminăm dopamina și nici nu putem face asta. Avem nevoie de ea pentru motivație, învățare și recompensă. Nu avem nevoie să fugim de plăcere, de mâncare, de sex, de sport sau de emoții.
Poate avem nevoie doar să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu noi.
Pentru că, dacă tot trăim într-un corp care funcționează prin toate aceste mecanisme fascinante, mi se pare păcat să nu încercăm măcar să aflăm cum funcționează.
Iar pentru mine, asta este una dintre ideile de la care începe RECALIBRARE: înainte să încerc să-mi schimb viața, vreau să înțeleg mai bine omul care încearcă să o schimbe.
Don’t just consume self-improvement. Practice it.